Anunt angajare Muncitor calificat I  si Muncitor calificat III

ANUNŢ

Direcţia Administrare Infrastructură Sportivă Braşov organizează concurs de angajare personal în vederea ocupării  următoarelor funcţii contractuale de execuție vacante, cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată:

  • Muncitor calificat I  – M/G –  în cadrul Serviciului “Stadion Metrom, Carpați și Tineretului”  – 1 post
  • Muncitor calificat III  – M/G –  în cadrul Serviciului “Stadion Metrom, Carpați și Tineretului”  – 1 post

          (1) În vederea participării la concurs, candidații vor depune următoarele documente necesare înscrierii:

 a) formular de înscriere la concurs, care se completează pe un formular tipizat, pus la dispoziție de Secretarul comisiei de concurs;

 b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

 c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

 d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de instituţia publică;

 e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

 f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

 g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului, sau de către unităţile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii; pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;

 h) curriculum vitae, model comun European.

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii; pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;

(3)  Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la lit. g) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“, de către secretarul comisiei de concurs.

(4) Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la instituţia publică competentă cu eliberarea certificatului de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise, respectiv cel târziu în data de 19.04.2024, ora 09,00. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

 (5)  Dosarele de concurs se depun în format fizic până cel târziu în data de 10.04.2024, ora 16, la sediul DAIS din Brașov, b-dul. Gării, nr.21.           

(6)  În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică a instituţiei publice, candidaţii primesc numărul de înregistrare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute mai sus, la lit. b)-e), în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise, sub sancțiunea neemiterii actului administrative de angajare.

(7)Transmiterea documentelor prin poşta electronică a instituţiei publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

(8) Nerespectarea prevederilor alin. (5) și (7), după caz, conduce la respingerea candidatului.

(9) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenele prvăzute, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

         În termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs. Rezultatele selecţiei dosarelor de concurs se afişează în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru selecţie, pe site-ul www.dstbv.ro, la rubrica Diverse/Anunţuri şi la sediul instituţiei, B-dul. Gării nr. 21.

           Proba scrisă se organizează în data de 22.04.2024 ora 09.00, la sediul DAIS  Brașov, B-dul. Gării nr.21. Interviul: data și ora vor fi comunicate odată cu rezultatele la proba scrisă ( în conformitate cu prevederile art.41, alin (6) din cadrul Hotărârii nr.1336/2022). Atât la proba scrisă, cât şi la interviu, vor fi admişi doar candidaţii care obţin minimum 50 de puncte.

            Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul instituţiei şi pe site-ul www.dstbv.ro, la rubrica Diverse/Anunţuri, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

           După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune, după caz, contestaţie la serviciul Resurse umane, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data și ora afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data și ora afişării rezultatului probei scrise şi al interviului, în condiţiile legii.

   Bibliografia şi datele necesare sunt afișate pe site-ul www.dstbv.ro al Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, la rubrica Diverse/Anunţuri.

   Informaţii se pot obține şi la sediul  instituției, B-dul. Gării nr. 21, Sala Sporturilor DP Colibași, de luni până joi în intervalul orar 7.30- 16.00 și vineri 7.30 – 13.30,  inclusiv la telefon  0268/471615.

Condiții generale pentru ocuparea posturilor scoase la concurs:

          Conform art. 15 din HG nr.1336/2022, poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Criterii de participare specifice pentru postul de muncitor calificat I:

Să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei de muncitor calificat I, astfel:

       1. Să fie absolvenți de studii medii/generale.

                   2. Vechime în muncă, 9 ani;

                   3. Să facă dovada absolvirii unui curs de calificare lăcătuș mecanic..

Criterii de participare specifice pentru postul de muncitor calificat III:

Să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei de muncitor calificat III, astfel:

  1. Să fie absolvenți de studii medii/generale.
  2. Vechime în muncă: 3 ani și 6 luni;
  3. Să facă dovada absolvirii unui curs de formare profesională în domeniul Securității și Sănătății în muncă.

          BIBLIOGRAFIE:      

         Stabilită pentru proba scrisă și interviul pentru ocuparea posturilor contractuale vacante de execuție de muncitor calificat I și muncitor calificat III, durată nedeterminată, cu normă întregă, din cadrul Serviciului Stadioane Metrom, Carpați și Tineretului:

1. Titlul I și II din Constituția României, republicată;

2. Dispozițiile articolelor 430, 432, 433, 434, 437, 438, 439, 440, 441, 443, 444, 445, 446, 447, 448  din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

3. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările si completările ulterioare;

5. Legea nr. 319/2016 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

     Tematica:

          1. Constituția României, republicată.

                 – drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale;

                 – administrația publică locală.

          2. . Dispozițiile articolelor 430, 432, 433, 434, 437, 438, 439, 440, 441, 443, 444, 445, 446, 447, 448 din OUG nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

                 – obligații, conduita, activitatea publică a personalului contractual din administrația publică;

            3. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

                 – principii și definiții;

                 – dispoziții speciale.

        4. Legea nr.53/2003,Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare.  

              – drepturile salariaților;

              – drepturile angajatorului;

              –  obligațiile salariatului;

                –  obligațiile angajatorului.

5. Legea nr. 319 /2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.

                 – termeni și expresii;

                 – obligaţiile angajatorilor privind securitatea și sănătatea în muncă;

                 – instruirea lucrătorilor;

                 – obligaţiile lucrătorilor privind securitatea și sănătatea în muncă.

Calendarul de desfășurare a concursului:

Nr. crt.ActivităţiData și ora
1.Publicarea/afișarea anunțului28.03.2024
2.Perioadă depunere dosare de participare la concurs la adresa: DAIS BV B-dul. Gării nr.2128.03.2024 – 10.04.2024 Luni – Joi între orele 7.30 – 16.00 Vineri 7.30 – 13.30
3.Selecţia/afișarea dosarelor de către membrii comisiei de concurs12.04.2024
4.Termen contestații privind rezultatele selecţiei  dosarelor1 zi lucrătoare, 15.04.2024
5.Susţinere proba scrisă22.04.2024 ora 09,00 la sediul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, B-dul. Gării, nr.21
6.Afişare rezultat probe scrise23.04.2024
7.Termen contestații privind rezultatele probei scrise1 zi lucrătoare, 24.04.2024
8.Susţinere interviuData și ora vor fi communicate odată cu rezultatele la proba scrisă ( în conformitate cu prevederile art.41, alin.(6) din cadrul Hotărârii nr..1336/2022)
9.Afișare rezultate la proba interviu1 zi de la susținerea interviului
10Termen contestații interviu1 zi lucrătoare
11.Afişarea rezultatului final al concursului1 zi lucrătoare sau, dacă este cazul, 1 zi lucrătoare după soluționarea contestațiilor la proba interviu.

Data afişării anunţului:  28.03.2024, ora 13.00